Într-un final …mişcare !
În încercarea ta disperată de-a acapara imagini în câmpul vizual, cauţi un punct,, o culoare, un motiv pentru care să ţii ochii deschişi.
Te uiţi la faţada blocului înnegrită de emisiile de carburanţi şi alţi compuşi chimico-metalici. Observi totul cu o oarecare dificultate datorită stropilor de apă, convertiţi în sfere individuale de praf, bine delimitate de cărările subţiri, care prin antiteză fac geamul să pară mai igienic pe interior.
Cerşetorul din stânga ta şi-a înfipt nasul adânc în sticlă. Configurezi că, nările sale, acum perpendiculare pe geam, formează un rât, perceptibil doar din exterior. Expiraţiile sale grele şi zgomotoase pe o porţiune deja unsuroasă, dau iluzia unei lichefieri a sticlei, o masă gelatinoasă antrenată de aburi.
Latura oflactivă, alcătuită prin combinarea atentă a mai multor compuşi organic, te trimit cu gândul la manualul de anatomie, capitolul: "excreţie”.
“Aerosolul” urino-terapeutic şi celelalte arome dispar la fiecare zvâcnire mecanică a tramvaiului, când, decimetric, avansează în trafic şi crează un uşor current, după care, la unison, fiecare nas se alineaza pentru încă o particulă de oxigen..încă o mireasmă strecurată involuntar datorită absenţei unui bucăţi din geamul sugrumat de rama cauciucată.
Cele nouăzeci de grade pe care gâtul ţi le permite sunt rezervate doar pentru a cercetă superficial mica pancartă ce indică spre dezamăgirea tuturor : “ Vatra Luminoasă”!
Estimezi ca-ntotdeauna diferenţa dintre cei care vor coborâ şi cei care vor urca la Obor.
În staţie, muşchii faciali se incoardă automat la întâlnirea şi schimbul de priviri cu un cetăţean de etnie rromă, care zbiară spasmodic: ”banii !” la telefon. Ulterior toţi călătorii află despre cele trei luni de muncă pro bono, înfăptuite de ţigan, datoriile acumulate în acest timp şi nevoia acerbă de-a primi acum suma dobandită.
Închizi ochii şi te transpui transcendental în spaţii lărgi, fantezii solitare..Robinson Crusoe..şi alte vise mizantrope..în care nici măcar agoraphobia ta nu te mai deranjează cu accesele ei de panică …si din nou creionezi platforme în Pacific, fără ţărm la orizont..doar tu ..departe de tot … de toate aceste secreţii organice expulzate meticulos pe barele de susţinere..toţi microbii ăştia la fel de nenorociţi ca şi ţine şi sentimentele tale constante de neapartenţă..
Eşti rapid trezit din reverie de panica instalată, reliefată prin ofatarile celorlalţi ca răspuns la gestul barbar al ţiganului neplătit, care a scos un cuţit de tăiat cartofi şi pe care-l flutură artistic în timp ce continuă ameninţările telefonice. Impasibil la disperarea animalieră creată, se bucură de spaţiul gol din jurul său ..în timp ce tu calculezi densitatea pe metru pătrat …iar acordeonul continuă să cânte.
